Bine ai venit la

Clarity Retreats

always evidence based

Retreat de Stress Management

Transformă-ți relația cu stresul într-o locație idilică din inima naturii

Îți propunem să te redescoperi intr-un spațiu sigur, unde știința se întâlnește cu experiența trăită: tehnici validate pentru reducerea stresului, combinate cu practici simple și profunde care îți vor aduce claritate, liniște și energie.

Sună cunoscut?

Poate trăiești de ceva timp cu oboseală cronică și stres continuu: zilele par o alergare continuă, gândurile nu se opresc nici noaptea, corpul e mereu tensionat, iar somnul nu mai aduce odihnă. Îți spui că trebuie să „ții pasul”, dar în interior simți iritabilitate, lipsă de energie și chiar deconectare de la tine și cei dragi.

Știm cât de greu e să trăiești în acest ritm. Stresul cronic nu e doar o stare trecătoare – îți poate afecta sănătatea fizică, claritatea minții și bucuria de a trăi. Și poate ai încercat deja "să te odihnești în weekend" sau "să iei o pauză scurtă", dar ai descoperit că nu e suficient.

Vestea bună: nu trebuie să rămâi blocat/ă acolo. În retreatul nostru vei primi un set de instrumente concrete, validate științific, pentru a gestiona stresul și a recăpăta energie în viața reală.

Ce vei experimenta

Relaxare și respirație

Sesiuni ghidate care îți destind corpul, liniștesc mintea și te ajută să îți regăsești calmul interior.

Strategii personalizate

Identificăm împreună stresorii tăi și construim metode practice, adaptate la viața ta de zi cu zi.

Conexiune cu natura și grupul

Plimbări, jocuri, muzică și timp petrecut într-un cadru sigur, într-un grup restrâns de maximum 12 participanți.

Loc special în natură

Un cadru retras în Munții Apuseni, cu piscină încălzită și liniște cât cuprinde — perfect pentru resetare și reconectare.

Cine te ghidează?

Programul acestui retreat a fost conceput de Dr. Paula Percsi, medic psihiatru cu peste 15 ani de experiență clinică și cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală absolvită în Germania, unde și-a desfășurat activitatea profesională timp de 12 ani. Acolo și-a perfecționat modul de a îmbina rigoarea științifică cu abordarea umană și de a transforma metode validate în instrumente clare, ușor de folosit în viața de zi cu zi.

Cristiana Ille este kinetoterapeut cu peste 10 ani de experiență și o adevărată pasionată de tehnicile de mind-body connection și de relaxare. Absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport din Cluj, specializarea kinetoterapie și motricitate specială, Cristiana îmbină pregătirea profesională solidă cu o prezență blândă și caldă, care îi face pe oameni să se simtă în siguranță.

Împreună, creează un cadru în care participanții se pot simți în siguranță, înțeleși și sprijiniți — atât prin expertiza lor profesională, cât și prin prezența caldă și autentică pe care o aduc în fiecare sesiune.

dr. Paula Percsi

Pachetul complet

Cazare dedicată retreatului

3 nopți în camere duble, cu piscină încălzită într-o locație rezervată exclusiv grupului nostru, la doar 65 km de Cluj-Napoca.

Mese sănătoase și gustoase

Trei mese pe zi, pregătite cu grijă, menite să hrănească atât corpul, cât și bucuria de a sta împreună.

Program complet de activități

Sesiuni de grup, exerciții de relaxare și mind-body connection și timp de liniște și reconectare cu natura.

Îngrijire și detalii incluse

Halate pentru piscină, produse de igienă (foen, șampon), materiale de lucru și mici surprize menite să îți facă șederea mai ușoară.

Fă-ți acest cadou!

3.555 RON Early Bird (–10%) Înscriere între 21 septembrie – 06 octombrie
3.950 RON Standard Înscriere între 07 – 14 octombrie

Grupuri mici de maximum 12 participanți. Locurile sunt limitate!